Îngerul Cel Mai Scurt Înspre Mâine şi alte povestiri

Când am auzit de Ionatan Piroşca mi-am zis să cumpăr şi eu o carte ca să susţin un tovarăş de litere. Am fost bucuros când am văzut că este şi o culegere de povestiri, deşi mi-am dat seama repede că este vorba de 'proză poetică de o mai largă respiraţie decât poezia'. Asta nu a fost o dezamăgire aşa mare. Aş fi luat şi o carte de poezii doar că nu s-au mai găsit.

Când am mers acasă mama a văzut cartea şi mi-a spus ca îl cunoaşte pe Piroşca. Este şi el din Brăila. Ştia că este poet, dar nu ştia că este bolnav. Mi-a povestit că pe timpul vechiului regim, din cauza cenzurii, Piroşca scrisese de mână romanul Quo Vadis . Mama îl citea în armată. Când a fost prinsă superioara ei i-a spus: Numai unul de-a vostru putea face aşa ceva!

Pun aici o povestire din volum. Nu deţin drepturile de autor pentru ea.

Ferestrele

- Dacă nu era atâta praf, de-aici s-ar fi văzut ferestrele. Vezi?
- Da... A trecut camionul.
Cum stăteam rezemaţi de ghizdurile fântânii, dacă ne-ar fi privit cineva din spate, ar fi zis că duhurile fântânii au ieşit la aer.
- Da, a trecut camionul.
- Ai văzut pe cineva la volan?
- Nu.
Praful era des şi fin ne intra în ochi. Simţeam în porii pielii cum scrâşnea. Măcar de s-ar fi văzut ferestrele... Sprâncenele ne erau albe de praf. Colina din dreapta nu se mai vedea. Ceva alb, rotund, greu... Nu era prea comod pe marginea fântânii. Dar, dupa atâta drum prin zăduf...
- Scoate un covrig. Mi-e foame. Apă mai avem?
El râse.
- Nu e fântâna aici?
- Da, aşa e.
- Ce zici, ajungem până deseară?
- Depinde... Cu praful ăsta... Nu era nimeni la volan. Ei, lasă.
- Probabil că nu era de văzut. Năluci.
- Ei, lasă.
Praful acoperise iarba şi parcă lucea aşa, cenuşiu-gălbui, murdar. Acoperise tot. Soarele nu se mai vedea.
- Dacă eram acasă, făceam o baie. Mă simt ca...
De data asta am râs eu.
- Da, ai dreptate.
Simţeam răcoarea fântânii ca pe o promisiune. El s-a întors primul. Dezlega din cuiul ei găleata. Cu grijă, ca într-un ritual. Eu m-am aplecat şi am văzut. Ce răcoare era! M-am uitat mai bine...
- Uită-te!, i-am zis. Vezi? Vezi ferestrele? Ecineva la geam. Ne cheamă.
- Da, văd. Să mergem. Hai!

Night

Autor: Elie Wiesel

Am avut unele rezerve in a lua cartea de la biblioteca din cauza faimei de care se bucura autorul ei, insa dupa ce am terminat de citit rezervele au trecut.

Cartea prezinta pe scurt(127 pagini) experienta lui Elie Wiesel din timpul cand a fost deportat, la varsta de 15 ani, impreuna cu parintii si surorile sale.

Daca ar trebui neapart sa aleg ce rol trebuie sa am, as prefera sa fiu de partea victimelor decat de cea a agresorilor. Dupa terminarea razboiului majoritatea nazistilor au afirmat ca nu au facut altceva decat sa execute ordinele sau, altii, ca nu au fost constienti de ce faceau. Inseamna ca fiecare am putea ajunge in postura de agresori fara sa bagam de seama daca nu acordam destula atentie lucrurilor.

Domnilor Copii

Autor: Daniel Pennac
Editura: Univers, Colecţia Cotidianul

Iată personajul principal: Albert Crastaing, prof de franceză la a 5-a B (şi nu numai) pe care o teriorizează din plin, aşa cum a facut cu toţi elevii de-a lungul celor 30 de ani de profesorat. Subiectul preferat pentru compuneri - familia: imaginaţi-vă familia ideală; o după masă petrecută împreună cu familia; sora ta; descrieţi-vă familia în sus; descrieţi-vă familia în jos... fără vise şi fără aiureli, ci realitatea. Asta pentru că Crastaing nu a avut niciodată o familie şi speră să dobândească sentimentele şi amintirile specifice prin compunerile elevilor săi.

Cei trei care vor schimba orele domnului Crastaing :
1) Igor Laforgue - recent rămas fără tată, internat pentru amigdalită şi îmbolnavit în urma transfuziilor făcute în spital. Igor rămâne să poarte de grijă mamei sale, tot mai supărată.
2) Joseph Pritsky - prieten cu Igor din creşă. Fiul unui evreu şi al unei creştine, care abia aşteaptă să îl pună la punct pe dl. Crastaing şi pe bunicul său.
3) Nourdine Kader - arab din a doua generaţie, dornic de integrare. Mama sa a fugit cu poştaşul iar tatăl său, Ismael, fost taximetrist, a devenit pictor, într-un atelier improvizat în garaj. Sorei sale Rachida, dornică şi ea de integrare, îi revine întreaga responsabilitate a familiei.

Din cauza unui desen "şaişoptist" cei trei primesc o teme specială: copii s-au transformat în adulţi iar părinţii în copii, de 5-7 ani. Povesteşte urmarea. Şi fără soluţii facile! Joseph, Nourdine şi Igor îşi fac tema iar compunerea prinde viaţă: ei sar vreo 20 de ani iar parinţii lor redevin copii. Domnul Crastaing face şi el compunerea, urmând îndemnul plin de nervi a lui Joseph, însă el nu devine copil, ci doar se micşorează. Cum putea să redevină copil dacă nu a fost niciodata?! Însă Crastaing trişase şi copiase totul din alte cărţi. Situaţia revine la normal când el face cu adevărat compunerea, sub îndumarea şi plamele celor trei. Crastaing citeşte tema în clasă, iar elevii îşi dau seama ca poate să fie şi un prof ' cool'.

După primele 50 de pagini aveam o părere foarte bună despre carte, însă urmarătoarele au transformat-o într-o carte aşa şi aşa. Situţia devine un haos fără prea mult umor iar copii odată ajunşi adulţi devin nişte caricaturi, lipsiţi de candoarea specifică vârstei lor reale. Cartea are însă şi unele părţi bune, cum ar fi sfârşitul, care arată şi sensul expresiei fercvent întâlnită în carte : 'Imaginaţia nu înseamnă minciună.'

desenul ;ai;optist din cauza căruia cei trei sunt pedepsiţi
cel vizat e Crastaing

Baraca

Autor: Wm. Paul Young
Editura: Kerigma
An: 2009


Zilele astea am citit Baraca, pe care am primit-o de Crăciun de la un prieten.

Cartea mi-a plăcut. Mackenzie Allen Philips, Mack pentru prietenii aporopiaţi, trece prin Marea Tristeţe, perioadă care a început cu patru ani în urmă, când fiica lui cea mai mică, Missy, a fost răpită şi mai mult ca sigur omorâtă, în timpul unei excursii de familie, de către un criminal în serie care omoară fetiţe. Lucrurile se schimbă însă când Mack primeşte de nicăieri un bileţel în cutia poştală prin care este invitat la baraca unde au fost găsite ultimele lucruri ale ficei sale, Missy, o rochie roşie şi o pată de sânge. Biletul este semnat Tata, felul în care Nan, soţia lui Mack, îi se adresează lui Dumnezeu.
La baracă, într-un peisaj îmbunătăţit, Mack îl întâlneşte pe Dumnezeu, Sfânta Treime: Tata, o negresă corpolentă, cu un dezvoltat simţ al umorului, care ascultă funk şi care se ocupă de gătit; Isus, un evreu tâmplar din Orientul Mijlociu, îmbrăcat cu blugi şi o cămaşă pătate cu rumeguş, şi Sarayu, Duhul Sfânt, o femeie asiatică greu de pus într-un contur fix care aranjează grădina.
Mack petrece un weekend cu Dumnezeu, timp în care îl cunoaşte cu adevărat. Dumnezeu nu are nici acţiuni bune, nici acţiuni rele, ele sunt doar o manifestare a dragostei Sale, pe care El le ţese într-o ţesătură uriaşă, perfectă, într-un fractal, o figură compusă dintr-un număr infinit de elemente dar a cărei formă şi distribuţie nu se modifică. Dumnezeu, de asemenea, nu vrea reguli şi legi. El vrea relaţii, unul din scopurile Trinităţii fiind chiar de a oferi modelul ideal al acestora.
La plecare Mack este lovit de un şofer beat şi trebuie să petreacă o bună vreme în spital. El este convins că a plecat duminică seara de la baracă, însă toţi îi spun că accidentul a avut loc vineri. Accidentul şi spitalizarea reprezintă momentul potrivit pentru ca Mack să îşi schimbe viaţa.
Din câte am înţeles cartea a fost scrisă de Wm. Paul Young pentru copii săi şi pentru câţiva prieteni apropiaţi, iar eu nu mă văd în măsură să critic viziunea personală a unui om cu privire la Dumnezeu.
Cartea nu mi se pare nonconformistă, ci mi se pare exact ce ar vrea oamenii să audă astăzi. De asemenea nu înţeleg nici răbufnirile împotriva religiei, termen care vine din latină (religio) şi care înseamnă 're-legare' , de Dumnezeu, la care nu prea văd ce ar reclama oamenii credincioşi. Reacţia la religie ca instituţie mi se pare un răspuns şi o adaptare la societate. Dacă am fi trăit cu 100 de ani mai devreme, poate chiar mai puţin, am fi dus probabil o viaţă asemănătoare şi ne-am fi numit religioşi.
În ce priveşte prezentarea Tatălui sub forma de femeie, R. Wurmbrand spunea că o astfel de controversă este un lux pe care şi-l permit doar câţiva. Un chinez sau un ungur, nu face distincţie între genuri. La fel şi Wm. Paul Young nu a trebuit sa pună adjectivele la feminin când a scris cartea. Engleza nu face distincţie între atributele unui bărbat sau ale unei femei.
Cartea te face să te gândeşti, deci poate fi o lectură destul de interesantă şi plăcută.