Lumea lui Gabi

Spre far

2012-02-11T11:16:00.006+02:00

Autor: Virginia Woolf

Editura: Rao

An aparitie: 2011

Pret: 22

Zilele trecute am avut pentru cateva vreme cartea Virginiei Woolf, inainte sa o dau mai departe, si daca tot am recitit o carte care imi placuse in trecut, mi-am spus sa nu pierd ocazia nici cu aceasta.

Romanul a aparut in 1927, pe la mijlocul carieriei scriitoarei. Actiunea este impartita in 3 capitole (Fereastra, Timpul trece, Spre far) si se desfasoara in jurul doamnei Ramsay, o femeie foarte frumoasa, mama si sotie ajunsa la 50 de ani, la care se raporteaza toate celalalte personaje.

Stiu ca multa lume se plange ca Spre far este o lectura grea, fara fir epic cursiv si altele. Mie mi-a placut, mi-a placut chiar foarte mult. Mi-a placut scena de la cina, cand doamna Ramsay se straduieste sa organizeze un eveniment deosebit, iar toata lumea se simte stingherita, insa nimieni nu zice nimic, ba chiar fac eforturi pentru a nu se da de gol ajungand sa fie singuri impreuna. Mi-a placut descrierea celor 10 ani care trec in al doilea capitol. Mi-a placut ultima parte cand James vrea sa ramana nervos pe tatal sau, dar Cam nu poate. Dar, cel mai mult mi-a placut sfarsitul primului capitol - Fereastra, cand doamna Ramsay isi face sotul sa inteleaga ca il iubeste, fara a o spune explicit (as fi pus paragraful, dar a trebuit sa dau cartea si nu am mai apucat sa il notez; nu am reusit nici sa il memorez :) ).

Acum imi ramane sa citesc celalate doua carti ale V. Woolf pe care le am - Anii si Eseuri alese. Pana acum am mai citit doar niste povestiri dintr-o antologie de proza scurta englezeasca.

Un veac de singuratate

2012-01-29T11:12:00.001+02:00

Autor: Gabriel Garcia Marquez

Editura: RAO

Pret: 45

Anul aparitiei: 2011

Am recitit zilele astea cartea lui Marquez despre satul Macondo care se naste sub ochii cititorului.

Romanul a fost publicat prima data in 1967 si este responsabil pentru conscrarea autorului. Spatiul cartii este satul Macondo. La infiintarea sa lucrurile sunt asa de noi incat pot fi aratate cu degetul. Pana la sfarsitul cartii ele devin vechi, in paragina si aproape parasite. Timpul nu exista. Primul care isi da seama de aceasta este fondatorul satului, Jose Arcadio Buendia, iar actiunea se desfasoara intr-o succesiune de personaje Aureliano si Arcadio, Remedios, Amaranta si Ursula.

Toti ajung sa isi dea seama ca singurul lucru care ii leaga este singuratatea. Scopul ultim este cunoasterea; cunoasterea propriei povesti care dezleaga misterele lumii.

Bineinteles, cartea m-a prins mai putin decat la prima lectura, cand nu am mai putut sa o las din mana, insa sfarsitul mi-a placut mai mult, poate si pentru ca nu imi mai aminteam aproape deloc ultima pagina.

In final ma opresec putin si asupra copertei care mi se pare ingrozitoare: o cladire, valuri, pescarusi, totul pe fond albastru. Prea ingramadita, prea multe, prea nimic. Ehei, dar cum se zice, nu judeca cartea dupa coperta.

Oaspetele

2012-01-13T17:19:00.003+02:00

*pun aici un text mai vechi; nici eu nu stiu ce sa mai zic de el

Când am deschis, un bărbat cu aspect plăcut stătea în faţa uşii. Era o seară ploioasă, dormisem puţin, iar bătăile din uşa m-au trezit. Nu obişnuiam să dorm după masa, însă acum, fiindca mă simţeam trist, am aţipit puţin. Nu fuseseră nişte bătăi puternice cele care mă treziseră, ci dimpotrivă liniştite.

- Bună!

- Bună! am raspuns eu la salut. Hai înăuntru!

Ştiu că eram cam abătut în ultima vreme, însă nu mai ştiu exact de ce. Bineînţeles că fuseseră câteva zile ploioase la rând, dar nu cred că acesta era motivul. Nu îmi place să mă las afectat de vreme. Vremea se schimbă tot timpul, nu trebuie să fim şi noi trişti după ea. Îmi amintesc… căutam, căutam, aşteptam să se întâmple ceva… În orice caz acum mă simţeam odihnit şi în formă.

Fiindcă nu ştiam cum să mă comport cu Oaspetele i-am arătat apartamentul meu, destul de mic de altfel: doar o sufragerie şi un dormitor. În sufragerie aveam o bibliotecă şi un birou, iar în dormitor un pat de o persoană, încadrat de două noptiere, un dulap care ocupa jumătate de perete şi un poster pe care îl înlocuiam în fiecare an. Sigur, nu era mult, însă pentru mine era suficient! Locuiam deja aici, de câţiva ani buni. Chiar dacă locul îmi displăcuse poate la început, cred că fusese necesar doar puţin timp pentru a mă obişnui cu el, iar apoi începuse chiar să îmi placă. Mai ales iarna şi primăvara priveliştea era incredibilă; începusem mai nou să mă bucur de natură.

Fiind ora cinei am pregătit ceva din lucurile pe care le aveam în frigider, am împărţit totul pe-din-două şi am mâncat amândoi. După aceea am strâns prin bucătărie şi am aranjat patul pentru Oaspetele meu. Am mai povestit o vreme, iar apoi am mers amândoi la culcare. Nu mă simţeam deloc incomodat de noua prezenţă din apartamentul meu. Oaspeţii sosiţi pe neaşteptate pot fi de multe ori destul de supărători, însă acum nu era deloc cazul. Chiar din contră, atmosfera era destinsă, fapt surprinzător şi pentru mine.

Am cedat patul, iar eu m-am întins pe câteva pături pe jos. M-am întors de câteva ori de pe o parte pe alta, şi în ciuda somnului de după masă, am adormit destul de repede.

A doua zi am mâncat micul dejun pe fugă şi am ieşit pentru a merge la piaţă. Noile condiţii solicitau o reaprovizionare. În timp ce închideam uşa pe dinafară am fost intrebat:

- Ştii că voi rămâne de acum cu tine? întrebarea era mai mult retorică.

- Ştiu, am raspuns eu, însă nu am avut idee cum să mă comport, decât ca şi cu un oaspete!

2012

2012-01-02T20:39:00.006+02:00

Daca tot e anul nou m-am gandit ca pot pune si eu ceva nou.

Ca un baiat bine crescut indic si sursa (intreg eseul e interesant):

http://www.paulgraham.com/disagree.html

Insomnii, Bach si Dostoevski

2011-12-04T15:18:00.006+02:00

Acum doi ani stateam exact in acelasi bloc, doar cu un etaj mai jos, si cred ca eram cei mai galagiosi. Alex V. isi punea rock-ul pe sistemul lui 5.1, exersa la tobe ( da, intr-o garsoniera ) si ii venea inspiratia pentru chitra pe la 10, 11 noaptea. De multe ori ma ruga si pe mine sa il acompaniez si nu ne culcam pana la unu.

Anul asta m-am mutat exact in acelasi bloc, cu un etaj mai sus. M-am mai linistit. Acuma in schimb aud in fiecare zi televizorul vecinului.

www.4games.ro

2011-10-09T13:06:00.004+03:00

De ceva vreme am inceput sa lucrez, asa ca poate am sa incep sa scriu mai mult pe aici. Nu de alta, dar am mai mult timp in care nu prea am ce sa fac. Desi nu prea stiu daca o sa ii vad rostul si probabil o sa ma opresc inainte de a incepe. Lumea lui gabi ramane in mintea lui :)

Heidegger, Gagarin şi noi

2011-01-27T13:10:00.007+02:00

Ceea ce e admirabil în explorarea lui Gagarin nu e desigur magnificul său număr de Luna-Park, care a impresionat mulţimile; nici performanţa sportivă realizată, mergând mai departe decât ceilalţi, bătând toate recordurile de înălţime şi de viteză. Ceea ce contează mai mult este deschiderea probabilă asupra noilor cunoştinţe şi a noilor posibilităţi tehnice, este curajul şi virtuţile personale ale lui Gagarin, este ştiinţa care a făcut posibilă explorarea şi tot ceea ce aceasta a presupus, la rândul ei, în materie de spirit de abnegaţie şi de sacrificiu. Dar ceea ce poate contează cel mai mult este faptul de a fi părăsit Locul. Pentru un ceas, un om a existat în afara oricărui orizont - totul era cer în jurul său, mai exact, totul era spaţiu geometric.
Emmanuel Levinas

Luat din: E. Levinas - Dificila libertate, ed. Hasefer, 1999, pg.287.

Îngerul Cel Mai Scurt Înspre Mâine şi alte povestiri

2010-03-15T21:45:00.005+02:00

Când am auzit de Ionatan Piroşca mi-am zis să cumpăr şi eu o carte ca să susţin un tovarăş de litere. Am fost bucuros când am văzut că este şi o culegere de povestiri, deşi mi-am dat seama repede că este vorba de 'proză poetică de o mai largă respiraţie decât poezia'. Asta nu a fost o dezamăgire aşa mare. Aş fi luat şi o carte de poezii doar că nu s-au mai găsit.

Când am mers acasă mama a văzut cartea şi mi-a spus ca îl cunoaşte pe Piroşca. Este şi el din Brăila. Ştia că este poet, dar nu ştia că este bolnav. Mi-a povestit că pe timpul vechiului regim, din cauza cenzurii, Piroşca scrisese de mână romanul Quo Vadis . Mama îl citea în armată. Când a fost prinsă superioara ei i-a spus: Numai unul de-a vostru putea face aşa ceva!

Pun aici o povestire din volum. Nu deţin drepturile de autor pentru ea.

Ferestrele

- Dacă nu era atâta praf, de-aici s-ar fi văzut ferestrele. Vezi?
- Da... A trecut camionul.
Cum stăteam rezemaţi de ghizdurile fântânii, dacă ne-ar fi privit cineva din spate, ar fi zis că duhurile fântânii au ieşit la aer.
- Da, a trecut camionul.
- Ai văzut pe cineva la volan?
- Nu.
Praful era des şi fin ne intra în ochi. Simţeam în porii pielii cum scrâşnea. Măcar de s-ar fi văzut ferestrele... Sprâncenele ne erau albe de praf. Colina din dreapta nu se mai vedea. Ceva alb, rotund, greu... Nu era prea comod pe marginea fântânii. Dar, dupa atâta drum prin zăduf...
- Scoate un covrig. Mi-e foame. Apă mai avem?
El râse.
- Nu e fântâna aici?
- Da, aşa e.
- Ce zici, ajungem până deseară?
- Depinde... Cu praful ăsta... Nu era nimeni la volan. Ei, lasă.
- Probabil că nu era de văzut. Năluci.
- Ei, lasă.
Praful acoperise iarba şi parcă lucea aşa, cenuşiu-gălbui, murdar. Acoperise tot. Soarele nu se mai vedea.
- Dacă eram acasă, făceam o baie. Mă simt ca...
De data asta am râs eu.
- Da, ai dreptate.
Simţeam răcoarea fântânii ca pe o promisiune. El s-a întors primul. Dezlega din cuiul ei găleata. Cu grijă, ca într-un ritual. Eu m-am aplecat şi am văzut. Ce răcoare era! M-am uitat mai bine...
- Uită-te!, i-am zis. Vezi? Vezi ferestrele? Ecineva la geam. Ne cheamă.
- Da, văd. Să mergem. Hai!

Night

2010-02-28T13:06:00.007+02:00

Autor: Elie Wiesel

Am avut unele rezerve in a lua cartea de la biblioteca din cauza faimei de care se bucura autorul ei, insa dupa ce am terminat de citit rezervele au trecut.

Cartea prezinta pe scurt(127 pagini) experienta lui Elie Wiesel din timpul cand a fost deportat, la varsta de 15 ani, impreuna cu parintii si surorile sale.

Daca ar trebui neapart sa aleg ce rol trebuie sa am, as prefera sa fiu de partea victimelor decat de cea a agresorilor. Dupa terminarea razboiului majoritatea nazistilor au afirmat ca nu au facut altceva decat sa execute ordinele sau, altii, ca nu au fost constienti de ce faceau. Inseamna ca fiecare am putea ajunge in postura de agresori fara sa bagam de seama daca nu acordam destula atentie lucrurilor.

Domnilor Copii

2010-02-18T11:40:00.008+02:00

Autor: Daniel Pennac
Editura: Univers, Colecţia Cotidianul

Iată personajul principal: Albert Crastaing, prof de franceză la a 5-a B (şi nu numai) pe care o teriorizează din plin, aşa cum a facut cu toţi elevii de-a lungul celor 30 de ani de profesorat. Subiectul preferat pentru compuneri - familia: imaginaţi-vă familia ideală; o după masă petrecută împreună cu familia; sora ta; descrieţi-vă familia în sus; descrieţi-vă familia în jos... fără vise şi fără aiureli, ci realitatea. Asta pentru că Crastaing nu a avut niciodată o familie şi speră să dobândească sentimentele şi amintirile specifice prin compunerile elevilor săi.

Cei trei care vor schimba orele domnului Crastaing :
1) Igor Laforgue - recent rămas fără tată, internat pentru amigdalită şi îmbolnavit în urma transfuziilor făcute în spital. Igor rămâne să poarte de grijă mamei sale, tot mai supărată.
2) Joseph Pritsky - prieten cu Igor din creşă. Fiul unui evreu şi al unei creştine, care abia aşteaptă să îl pună la punct pe dl. Crastaing şi pe bunicul său.
3) Nourdine Kader - arab din a doua generaţie, dornic de integrare. Mama sa a fugit cu poştaşul iar tatăl său, Ismael, fost taximetrist, a devenit pictor, într-un atelier improvizat în garaj. Sorei sale Rachida, dornică şi ea de integrare, îi revine întreaga responsabilitate a familiei.

Din cauza unui desen "şaişoptist" cei trei primesc o teme specială: copii s-au transformat în adulţi iar părinţii în copii, de 5-7 ani. Povesteşte urmarea. Şi fără soluţii facile! Joseph, Nourdine şi Igor îşi fac tema iar compunerea prinde viaţă: ei sar vreo 20 de ani iar parinţii lor redevin copii. Domnul Crastaing face şi el compunerea, urmând îndemnul plin de nervi a lui Joseph, însă el nu devine copil, ci doar se micşorează. Cum putea să redevină copil dacă nu a fost niciodata?! Însă Crastaing trişase şi copiase totul din alte cărţi. Situaţia revine la normal când el face cu adevărat compunerea, sub îndumarea şi plamele celor trei. Crastaing citeşte tema în clasă, iar elevii îşi dau seama ca poate să fie şi un prof ' cool'.

După primele 50 de pagini aveam o părere foarte bună despre carte, însă urmarătoarele au transformat-o într-o carte aşa şi aşa. Situţia devine un haos fără prea mult umor iar copii odată ajunşi adulţi devin nişte caricaturi, lipsiţi de candoarea specifică vârstei lor reale. Cartea are însă şi unele părţi bune, cum ar fi sfârşitul, care arată şi sensul expresiei fercvent întâlnită în carte : 'Imaginaţia nu înseamnă minciună.'

desenul ;ai;optist din cauza căruia cei trei sunt pedepsiţi
cel vizat e Crastaing

Baraca

2010-02-10T00:49:00.018+02:00

Autor: Wm. Paul Young
Editura: Kerigma
An: 2009

Zilele astea am citit Baraca, pe care am primit-o de Crăciun de la un prieten.

Cartea mi-a plăcut. Mackenzie Allen Philips, Mack pentru prietenii aporopiaţi, trece prin Marea Tristeţe, perioadă care a început cu patru ani în urmă, când fiica lui cea mai mică, Missy, a fost răpită şi mai mult ca sigur omorâtă, în timpul unei excursii de familie, de către un criminal în serie care omoară fetiţe. Lucrurile se schimbă însă când Mack primeşte de nicăieri un bileţel în cutia poştală prin care este invitat la baraca unde au fost găsite ultimele lucruri ale ficei sale, Missy, o rochie roşie şi o pată de sânge. Biletul este semnat Tata, felul în care Nan, soţia lui Mack, îi se adresează lui Dumnezeu.
La baracă, într-un peisaj îmbunătăţit, Mack îl întâlneşte pe Dumnezeu, Sfânta Treime: Tata, o negresă corpolentă, cu un dezvoltat simţ al umorului, care ascultă funk şi care se ocupă de gătit; Isus, un evreu tâmplar din Orientul Mijlociu, îmbrăcat cu blugi şi o cămaşă pătate cu rumeguş, şi Sarayu, Duhul Sfânt, o femeie asiatică greu de pus într-un contur fix care aranjează grădina.
Mack petrece un weekend cu Dumnezeu, timp în care îl cunoaşte cu adevărat. Dumnezeu nu are nici acţiuni bune, nici acţiuni rele, ele sunt doar o manifestare a dragostei Sale, pe care El le ţese într-o ţesătură uriaşă, perfectă, într-un fractal, o figură compusă dintr-un număr infinit de elemente dar a cărei formă şi distribuţie nu se modifică. Dumnezeu, de asemenea, nu vrea reguli şi legi. El vrea relaţii, unul din scopurile Trinităţii fiind chiar de a oferi modelul ideal al acestora.
La plecare Mack este lovit de un şofer beat şi trebuie să petreacă o bună vreme în spital. El este convins că a plecat duminică seara de la baracă, însă toţi îi spun că accidentul a avut loc vineri. Accidentul şi spitalizarea reprezintă momentul potrivit pentru ca Mack să îşi schimbe viaţa.
Din câte am înţeles cartea a fost scrisă de Wm. Paul Young pentru copii săi şi pentru câţiva prieteni apropiaţi, iar eu nu mă văd în măsură să critic viziunea personală a unui om cu privire la Dumnezeu.
Cartea nu mi se pare nonconformistă, ci mi se pare exact ce ar vrea oamenii să audă astăzi. De asemenea nu înţeleg nici răbufnirile împotriva religiei, termen care vine din latină (religio) şi care înseamnă 're-legare' , de Dumnezeu, la care nu prea văd ce ar reclama oamenii credincioşi. Reacţia la religie ca instituţie mi se pare un răspuns şi o adaptare la societate. Dacă am fi trăit cu 100 de ani mai devreme, poate chiar mai puţin, am fi dus probabil o viaţă asemănătoare şi ne-am fi numit religioşi.
În ce priveşte prezentarea Tatălui sub forma de femeie, R. Wurmbrand spunea că o astfel de controversă este un lux pe care şi-l permit doar câţiva. Un chinez sau un ungur, nu face distincţie între genuri. La fel şi Wm. Paul Young nu a trebuit sa pună adjectivele la feminin când a scris cartea. Engleza nu face distincţie între atributele unui bărbat sau ale unei femei.
Cartea te face să te gândeşti, deci poate fi o lectură destul de interesantă şi plăcută.

Halibut

2009-12-03T17:59:00.032+02:00

o povestire de Etgar Keret

[nu detin drepturile de autor]

De cand m-am intors in Israel, toate mi se par altfel. Urat mirositoare, triste, seci. Chiar si pranzurile cu Ari care ma bine dispuneau deajuns pentru o zi intreaga sunt o povara acum. Urmeaza sa se casatoreasca cu acea Nessia a lui; astazi o sa ma surprinda cu vestea. Si eu, bineinteles, voi fi surprins ca si cum Ofer care anunta totul nu mi-ar fi spus secretul cu patru zile in urma. O iubeste pe Nessia, o sa zica, uitanduse in ochii mei. 'De data asta' o sa zica cu vocea lui joasa si foarte convingatoare, 'de data asta, e pe bune.'

Ne-am inteles sa ne intalnim intr-un local cu specifice din peste de pe plaja. Economia e in recesiune acum asa ca preturile pentru felurile speciale de mancare sunt o gluma, orice pentru a-i face pe oameni sa vina. Ari spune ca recesiunea e buna pentru noi, pentru ca noi - chiar daca nu ne-am dat seama pana acum - suntem bogati. Recesiunea, explica Ari, e dura pentru saraci; dura nu e cuvantul potrivit - e sapa de lemn . Dar pentru bogati? E ca si cum ai primi puncte bonus pentru ca zbori frecvent cu avionul. Poti sa imbunatatesti toate lucrurile pe care le faceai si asta fara nici un leu in plus. Uite asa Johnnie Walker ajunge de la 'red label' la 'black' si patru zile cu mic dejun inclus devin o saptamana, orice pentru ca oamenii sa vina, SA VINA ODATA. 'Urasc tara asta', ii spun in timp ce asteptam sa primim meniul. 'As stergeo pentru totdeauna daca nu ar fi afacerile!' 'Fii serios', isi pune Ari piciorul incaltat cu sanda pe scaunul de langa el, 'unde altundeva mai gasesti o plaja ca asta?' 'In Franta' ii spun, 'in Tailanda, Brazilia, Australia, in Caraibe...' 'Bine, bine, pleaca atunci ', ma intrerupe el multumit de ce spune, 'mananca-ti mancarea, bea un espresso si du-te! ' 'Am spus' accentuez eu 'ca as pleca daca nu ar fi afacerile...' 'Afacerile ', izbucneste Ari in ras, 'AFACERILE,' si face un semn cu mana spre chelnerita pentru un meniu.

Chelnerita vine sa ne spune care sunt specialitatile zile, iar Ari o trateaza cu privirea neinteresata a barbatului indragostit de alta fata. 'Si ca si fel principal' spune ea cu un zambet natural si irezistibil, 'avem felii de ton rosu cu unt si piper, halibut servit peste tofu cu sos teriyaki sau peste vorbitor cu sare si lamaie.' 'Eu am sa iau halibutul,' spune Ari repede. 'Cum e pestele vorbitor?' intreb eu. 'Peste vorbitor servit crud. E putin sarat, dar necondimentat...' 'Si vorbeste?' o intrerup eu. 'Va recomand sincer halibutul' spune chelnerita dupa ce da din cap, 'niciodata nu l-am incercat pe cel vorbitor.'

Imediat ce am inceput sa mancam Ari mi-a spus ca se casatoreste cu Nessia, sau NASDAQ, cum ii place sa-i zica. S-a gandit la numele asta cand bursa NASDAQ era in urcare si de atunci nu s-a mai obosit sa il schimbe. I-am spus felicitari, ma bucur. 'Si eu', spune Ari afundanduse comod in scaun, 'si eu. Avem o viata destul de buna, nu? Eu si NASDAQ, tu... singur, momentan. O sticla buna de vin alb, aer conditionat, marea.'

Pestele a venit cinspe` minute mai tarziu; halibutul, dupa cate spunea Ari, era fantastic. Pestele vorbitor - nu spune nimic . 'Nu vorbeste', a izbucnit Ari, 'si ce? Doamne, nu fa o scena aici. Pe bune, nu am rabdarea necesara.' Si cand m-a vazut ca inca faceam semn spre chelnerita, a venit cu o sugestie, 'Ia o gura - daca nu e bun, trimite-l inapoi. Dar macar gusta-l intai.' Chelnerita a venit zambind la fel de iresistibil ca si mai inainte. 'Pestele...' am zis eu. 'Da?' a intrebat ea, intinzandusi gatul oricum lung. 'Nu vorbeste.' Chelnerita a chicotit putin distrata iar apoi a explicat repede. 'Mancarea e denumita peste vorbitor ca o indicatie a felului de peste care e preparat, care in cazul acesta e felul de peste care poate vorbi, dar faptul ca poate vorbi nu inseamna ca o va face intr-un moment anume.' 'Nu inteleg...' am inceput eu. 'Ce e de inteles', mi-a spus chelnerita binevoitoare, 'acesta este un restaurant, nu un club de karaoke. Dar daca nu sunteti multumit as fi bucuroasa sa va aduc altceva... stiti ce? As fi bucuroasa sa va aduca altceva orcum...' 'Nu vreau altceva', am insistat eu fara nici un scop, 'vreau sa vorbeasca'. 'E in regula', a intervenit Ari, 'nu trebuie sa ii aduceti nimic altceva. Totul aici e minunat.' Chelnerita ne-a dat un al treilea zambet identic si a plecat. Ari mi-a spus, 'Omule, ma casatoresc. Iti dai seama? Ma casatoresc cu dragostea vietii mele. Si de data asta...' a spus facand o pauza de doua secunde, 'de data asta e pe bune. Pranzul asta, e o celebrare, asa ca termina si mananca naibii cu mine. Fara peste si fara sa te doara capul de` tara. Doar fi bucuros impreuna cu mine, cu bunul tau prieten, se poate?' 'Sunt bucuros ', am spus, 'cu adevarat.' 'Atunci mananca pestele ala afurisit odata' m-a rugat el. 'Nu ', am spus, iar apoi m-am corectat repede, 'nu inca.' 'Acuma, acuma' m-a grabit Ari, 'acuma, inainte sa se raceasca. Sau trimite-l inapoi. Dar nu asa. Nu cu pestele pe masa si tu fara sa zici nimic...' 'Nu se raceste' l-am corectat eu, 'e crud. Si nu trebuie sa tac, putem sa vorbim...' 'Bine', a zis Ari, 'da-o incolo', si s-a ridicat nervos in picioare. 'Mi-a pierit oricum pofta de mancare.' A dat sa isi scoata portofelul dar l-am oprit. 'Lasa-ma sa fac eu cinste ', am spus fara sa ma ridic, 'pentru nunta ta.' 'Du-te naibii!' a mormait Ari, dar a dat totusi drumul la portofel. 'Nu stiu de ce incerc sa iti vorbesc despre dragoste?! Esti homo. Am spus homo? Vroiam - asexual-' 'Ari', am incercat eu sa il intrerup. 'Chiar si acum ', a spus cu un deget in aer, 'chiar si acum stiu ca mai tarziu o sa imi para rau ca am zis asta. Dar daca o sa imi para rau asta nu inseamna ca e mai putin adevarat'. 'Mazal tov', am zis, incercand sa imit pentru el unul din zambetele naturale ale chelneritei. Ari mi-a facut un semn cu mana intre cui ii pasa si la revedere si a plecat.

'E totul in regula?' a pantomimat chelnerita de la distanta. Am dat din cap. 'Nota dumneavoastra?' a continuat ea pantomima. Am clatinat din cap. M-am uitat la mare prin geam - putin intunecoasa dar profunda. M-am uitat la peste - stand pe stomac cu ochii inchisi, corpul lui se ridica si cobora ca si cum ar fi respirat. Nu stiam daca masa era pentru fumatori, dar mi-am aprins oricum o tigara, o satisfacatoare tigara de dupa. Nu imi era prea foame. Era placut aici, uitandu-ma la mare - pacat ca exista un geam si aer conditionat inloc de briza. As putea sta asa privind marea ore intregi. 'Du-te', mi-a soptit pestele fara sa isi deschida ochii, 'ia un taxi si sari in primul avion care pleaca.' 'Dar nu pot sa plec doar asa,' am explicat eu cu o voce clara si inceata, 'am angajamente aici, afaceri.' Pestele a tacut din gura si la fel am facut si eu. Dupa aproape un minut a adaugat, 'Nu conteaza, nu ma baga in seama. Sunt deprimat.'

Nu au trecut pestele pe nota. Mi-au oferit un desert in schimb, iar cand am refuzat, au scazut pur si simplu 45 de sekeli. 'Imi pare rau...' a spus chelnerita si apoi a explicat repede, 'imi pare rau ca nu v-a placut.' Si dupa o secunda a adaugat, 'pestele.' 'Nu,nu' am protestat eu, in timp ce formam numarul de telefon pentru un taxi, 'pestele a fost bun. Chiar aveti un loc foarte placut aici.'

{luata din: Etgar Keret - The Nimrod Flip-Out, Vintage Books, London 2006, pg. 111-116}

Primul meu bonsai

2009-10-28T13:54:00.004+02:00

... sau ceva pe acolo

Lumea lui 'Doctor Jivago'

2009-10-19T12:43:00.007+03:00

Autor: Boris Pasternak

De mult nu am mai citit o carte ca şi 'Doctor Jivago', cu un ton serios şi evenimente ancorate în realitate.

Nu vreau să spun multe lucruri despre carte. Dacă aş face asta doar aş trunchia mult din farmecul ei. Este o poveste despre viaţă, oameni, artă. Acţiunea se petrece în jurul spiritului lui Iuri Jivago, rămas orfan din copilărie, crescut de unchiul său, un preot caterisit, şi cel care îl iniţiează pe Iuri în 'gândire'.

Boris Pasternak s-a folosit de evenimetele privind instaurarea comunismului în Rusia pentru a descrie viaţa şi oamenii: 'Numai în romanele proaste oamenii sunt împărţiţi în două tabere şi nu au nimic a face unii cu alţii. În viaţă, totul se amestecă'. Tragediile sunt consecinţa celor care vor să conducă şi vieţilor celor din jurul lor.

Dacă mi-a plăcut cartea? Da, mi-a plăcut şi o recomand celor care gustă şi 'unul sec', fără glume şi conversaţii amuzante, dar nu mai puţin captivantă şi interesantă.

Copiii lui Hurin

2009-08-29T22:18:00.009+03:00

Autor: J.R.R. Tolkien
Editura: RAO
Pret: 36 Ron
Anul aparitiei: 2008

Imi inchipui ca am sa fiu pus la zid de orice fan serios al genului pentru ca am citit cartea asta fara a citi si Stapanul Inelelor (daca nu si Hobitul), iar faptul ca am vazut filmul nu face decat sa imi sporeasca statutul de ignorant.

Dupa cum marturiseste fiul lui J.R.R. Tolkien, Christopher Tolkien, tatal sau urmarea initial sa creeze o intreaga lume, nu doar o poveste. Intamplarile din Copii lui Hurin se petrec in Zilele de Odinioara, la inceputurile Pamantului de Mijloc, cu mult inaintea peripetiilor lui Frodo. Lumea este populata de aceleasi "rase": oameni, elfi, gnomi, orci, "rasaritenii" - servitorii oricilor- oameni care au inceput sa semene cu lupii, iar pe langa acestia mai sunt si valarii, niste personaje absente, vechi zei.

Conflictul se desfasoara intre orci, condusi de Morgoth, un descendent al valarilor, si celalate semintii ale Pamantului de Mijloc, care se afla, se pare, sub conducerea regelui elf Fingolfin. La Batalia Lacrimilor Far' de Numar impotriva multimii orcilor ia parte si Hurin, conducator al tinutului Dor-lomin. Acesta insa este prins de Morgoth, intreaga lui familie este blestemata iar el este impietrit si obligat sa priveasca implinirea blestemului.

Acum rolul principal ii revine lui Turin, primul nascut al lui Hurin. Turin traieste incercand sa evite blestemul aruncat asupra lui, pribejeste dintr-un loc in altul schimbandu-si numele, dar furia sa impotriva orcilor care i-au prins tatal ii atrage pe acestia de fiecare data in numar mare in fortaretele oamenilor, elfilor sau gnomilor, in care se aseaza. Blestemul cade si asupra mamei si sorei sale.

Cartea nu este o lectura asa placuta ca alte naratiuni ale lui Tolkien, sentiment la care contribuie si faptul ca ea nu a fost niciodata terminata, iar cel care i-a dat forma finala a fost Christopher Tolkien, fiul autorului. Acesta a incercat sa alcatuiasca o poveste cursiva din fragmentele lasate de tatal sau. Ea este insotita de o harta. un glosar si genealogii care incearca sa clarifice nelemuririle. Totusi cartea m-a facut sa privesc cu alti ochi actiunea din Stapanul Inelelor (chiar daca doar cea din film) si cred ca multi cititori, chiar si din cei care nu sunt fani impatimiti ai genului (pentru care mi se pare obligatorie), se vor bucura de ea. Traducerea in romana nu m-a deranjat asa tare desi am auzit/vazut multe plangeri impotriva ei. Sa fie doar naravurile neobosite ale marilor englezofili?!

Acum pun si unele citate care mi-au placut :

"asa pateste omul care fuge de frica sa, se pomeneste ca a luat-o doar pe-o scurtatura, ca sa dea nas in nas tot cu ea"

"O mana cinstita si o inima curata mai pot nimeri si pe de laturi; iar raul pricinuit astfel poate fi mai greu de indurat decat lucratura unui dusman"

"Sperantele desarte sunt mai primejdioase decat temerile si nu ne vor tinea de cald in iarna asta"

"- Mi-ai salvat viata si m-ai aparat, iar pentru astea te-am indragit. Dar acum mi-ai facut rau prietene, tradandu-mi adevaratul nume, caci mi-ai invocat ursita de care voiam sa ma feresc.
- Ursita in tine zace, nu in numele tau, i-a raspuns Gwindor."

"nu-ti voi spune 'Nu te teme!' Caci teama iti este doar de ceea ce trebuie sa te temi, de nimic altceva; iar teama nu te arunca in deznadejde."

Alta postare

2009-08-14T11:49:00.003+03:00

Titlu: Extrem de tare si incredibil de aproape
Autor: Johnathan Safran Foer
Editura: Humanitas
Pret: nu stiu, mi-a imprumutat-o cineva

Blog-ul meu este la inceput asa ca m-am gandit sa scriu aici despre o carte populara pe care am citit-o in ultima vreme.

Cum chiriasul bunicii lui Oskar are palmele tatuate cu DA si NU, si fiecare carte pentru el era o balanta intre DA si NU, tot asa in cartea asta sunt lucruri placute si neplacute.

Ca sa fie un final mai fericit am sa le pun pe cele neplacute inainte. Povestea de dragoste dintre bunica si bunic este cam data peste cap si nu inteleg de ce bunica lui Oskar trebuie sa se saruta cu sora sa. De fapt imi dau seama ca asemenea lucruri nu pot lipsi dintr-o carte contemporana. Un fapt neplacut, desi in mai mica masura este ca Oskar devine cateodata putin enervant. Cine nu s-ar lasa dus de val daca s-ar confrunta cu un pusti care face pe desteptul, chiar si involuntar.

In schimb imi place mesajul pacifist, imi place de dl. Black, vecin cu Oskar, care are peste 100 de ani si a fost corespondet in toate razboaiele din lume pana la un anumit punct. Imi place povestea cu sotul care si-a pus reflectoare la masina pentru a lumina in sus si a putea fi observat de sotia sa din Empire State Building. Imi plac pasajele unde povesteste Oskar, pentru ca se citesc usor, spre deosebire de scrisorile bunicului sau ale bunicii. Probabil si alte parti de care nu imi mai aduc aminte acuma.

Bineinteles ca o carte trebuie sa ramana deoparte odata ce lectura inceteaza.

Discutie despre Einstein

2009-08-08T18:27:00.001+03:00

E o discutie de mai demult.

Ce am invatat la scoala cel mai bine .